București · România
Reguli noi și taxă zilnică pentru trotinetele electrice de închiriat în București
Consiliul General al Municipiului București a adoptat noul regulament privind închirierea trotinetelor electrice fără stație fixă, introducând o taxă zilnică de 0,75 lei pentru fiecare vehicul amplasat pe domeniul public.

Noul regulament a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) cu 40 de voturi pentru și trei abțineri, după ce o variantă anterioară nu întrunise numărul necesar de voturi la finalul lunii septembrie. Documentul stabilește condițiile de operare pentru companiile de profil, inclusiv un tarif de ocupare a domeniului public de 0,75 lei pe zi pentru fiecare trotinetă și o taxă anuală de autorizare de 5.000 de lei pentru fiecare operator.
Potrivit Economedia, la votul precedent tariful propus era de un leu pe zi, însă reducerea la 0,75 lei nu fusese acceptată atunci. În forma actuală, toți operatorii vor fi obligați să raporteze lunar numărul de vehicule taxabile până pe data de 5 a lunii următoare, plata fiind scadentă până pe 15.
Costuri și impact estimat
Pentru o flotă de 1.000 de trotinete menținute zilnic pe domeniul public, tariful ajunge la 750 de lei pe zi, respectiv 22.500 de lei pe lună. Într-un an, această sumă ar însuma 273.750 de lei, la care se adaugă taxa anuală de autorizare.
Regulamentul nu obligă companiile să majoreze tarifele pentru clienți, însă noile costuri operaționale ar putea fi transferate parțial către utilizatori prin prețul curselor.
Condiții de circulație și parcare
Utilizarea domeniului public va necesita o autorizație și un contract cu Primăria Capitalei, documentul urmând să fie emis în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la depunerea dosarului complet. CGMB va stabili anual plafoane privind numărul total de trotinete permise în oraș și numărul maxim alocat fiecărei companii.
Actul normativ interzice amplasarea trotinetelor pe rampele de acces destinate persoanelor cu dizabilități, pe suprafețele tactile pentru nevăzători sau în zone unde îngreunează circulația acestora. Pe trotuarele cu o lățime de minimum doi metri, parcarea vehiculelor trebuie să lase liber un culoar de cel puțin 1,5 metri. În cadrul ședinței a fost respins un amendament care prevedea obligativitatea ridicării trotinetelor parcate neregulamentar în termen de cel mult 120 de minute de la notificare sau imediat în cazul blocării accesului persoanelor cu dizabilități.
Totodată, va fi pus la dispoziție un canal electronic prin care cetățenii pot sesiza direct operatorilor neregulile întâlnite în teren.
Sancțiuni pentru nerespectarea regulilor
Pentru încălcarea normelor de amplasare, depășirea numărului aprobat de vehicule sau nerespectarea obligațiilor din regulament sunt prevăzute amenzi între 2.000 și 5.000 de lei, existând și posibilitatea anulării autorizației în funcție de gravitate. Desfășurarea activității fără autorizație atrage amenzi între 8.000 și 10.000 de lei, precum și măsura confiscării trotinetelor.
Caută știri ↗

