București · România
Loturile 3 și 4 din A0 Nord ar putea fi deschise până la sfârșitul anului, potrivit CJ Ilfov. CNAIR nu înaintează un termen
Aproape 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0 Nord), între Afumați și Cernica, ar urma să fie deschiși circulației până la finalul anului, potrivit unei informări transmise de Consiliul Județean Ilfov, deși administratorul drumurilor nu a confirmat încă o dată exactă.

Consiliul Județean Ilfov a anunțat că tronsoanele Afumați – Pantelimon și Pantelimon – Cernica (A2) ar urma să fie date în trafic până la încheierea acestui an. Reprezentanții instituției susțin că inaugurarea celor două sectoare va fluidiza traficul în regiunea București–Ilfov, creând o rută continuă între autostrăzile A1, A2, A3 și drumul național DN1.
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a precizat că noua legătură va deservi comunitățile din estul județului, precum Pantelimon, Brănești, Cernica, Petrăchioaia sau Afumați, oferind acces mai rapid către A0, A2 și Centura Capitalei.
Reacția CNAIR și lucrările rămase de executat
De cealaltă parte, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a infirmat o deschidere imediată, după ce fostul secretar de stat Horațiu Cosma estimase anterior inaugurarea pentru 26 octombrie. Purtătorul de cuvânt al companiei, Alin Șerbănescu, a explicat pentru Economedia că pe lotul 3 se mai lucrează.
Potrivit reprezentantului CNAIR, pe segmentul construit de compania chineză CCECC este necesară finalizarea montării parapetelor de protecție, a semnalizării rutiere și a sistemelor pentru ape pluviale, operațiuni care mențin utilajele pe carosabil. Șerbănescu a subliniat că deschiderea oficială va fi stabilită doar după finalizarea intervențiilor și realizarea recepției, astfel încât să fie asigurate condițiile de siguranță.
Situația șantierelor de pe A0 Nord
Lotul 4, cuprins între Pantelimon și Cernica (A2), realizat de UMB, este finalizat încă din vară, însă nu a putut fi utilizat izolat din cauza lipsei unei descărcări independente a traficului în DN3.
În schimb, pe lotul 3, între Afumați și Pantelimon, lucrările înregistrează întârzieri de aproximativ un an, potrivit declarațiilor lui Horațiu Cosma. Valoarea contractului pentru acest sector este de 397,99 milioane de lei fără TVA, cu finanțare asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Caută știri ↗

