Un copac a căzut peste o mașină în mers pe Bulevardul Aviatorilor din București
O mașină aflată în trafic pe Bulevardul Aviatorilor a fost avariată după ce un arbore s-a prăbușit pe carosabil, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Un incident rutier a avut loc pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală, unde un copac s-a rupt și a căzut peste un autoturism care se afla în mișcare. Arborele a lovit partea din spate a vehiculului, iar conducătoarea auto nu a suferit vătămări corporale.
Potrivit unui comunicat al Poliției, polițiștii Brigăzii Rutiere aflați în zonă au intervenit la fața locului în jurul orei 12:30. În urma evenimentului au fost înregistrate exclusiv pagube materiale, iar șoferița a fost îndrumată la Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor de constatare.
Restricții de trafic pe Bulevardul Aviatorilor
Pentru asigurarea zonei și facilitarea intervenției echipajelor care au intervenit pentru degajarea drumului, autoritățile au aplicat restricții de circulație pe benzile I și II ale bulevardului, pe sensul de mers dinspre Piața Charles de Gaulle către strada Arhitect Ion Mincu.
Caută știri ↗